Acest portal (www.Inimidecampioni.ro), numit în continuare „site” este administrat de Campioni pentru inimi. Accesul la acest portal şi utilizarea lui şi a website-urilor conexe presupun acceptarea următorilor termeni şi condiţii. Termenii şi condiţiile următoare sunt considerate a constitui prevederi minimale aplicabile, utilizarea site-ului supunându-se de drept prevederilor legislaţiei în vigoare.
În cuprinsul prezentului document următorii termeni se traduc astfel:
– site: portalul aparţinând şi fiind administrat de Asociația Campioni pentru inimi, care se află la adresa www.inimidecampioni.ro, prin intermediul căruia utilizatorul are acces la informaţii privind activitatea Asociației Campioni pentru inimi.
– conţinutul site-ului: orice material, orice informaţie, publicate pe site sub orice formă – text, fotografii, grafică, audio, video;
– utilizator: persoana care accesează site-ul, în scopuri private sau profesionale şi care a acceptat termenii şi condiţiile de utilizare ale prezentului site;
– utilizare abuzivă: utilizarea site-ului într-un mod contrar practicii în domeniu, a reglementărilor şi legislaţiei în vigoare sau în orice alt mod care poate aduce prejudicii Asociația Campioni pentru inimi.
Asociația Campioni pentru inimi îşi rezervă dreptul de a remedia în orice modalitate permisă de lege orice violare a acestor termeni şi condiţii, inclusiv violarea drepturilor Asociației Campioni pentru inimi referitoare la sigla şi logo-ul organizaţiei şi a drepturilor de autor referitoare la conţinutul site-ului.
Site-ul www.inimidecampioni.ro este pus la dispoziţia utilizatorilor pentru a fi folosit numai în interes personal sau profesional şi în scop educaţional.
Conţinutul site-ului www.inimidecampioni.ro este selectat după criteriile organizaţiei şi la libera alegere a acesteia. Asociația Campioni pentru inimi îşi rezervă dreptul de a modifica în orice moment conţinutul site-ului, inclusiv termenii şi condiţiile de utilizare ale acestuia. Folosirea în continuare a site-ului înseamnă acceptarea noilor termeni şi condiţii.
Asociația Campioni pentru inimi nu răspunde pentru consecinţele, inclusiv financiare, ce decurg din utilizarea site-ului, inclusiv folosirea necorespunzătoare, improprie sau frauduloasă a acestuia.
Asociația Campioni pentru inimi nu garantează şi nu îşi asumă responsabilitatea pentru orice contaminare cu viruşi sau orice altă contaminare care are proprietăţi distructive. Asociația Campioni pentru inimi nu garantează pentru nicio necontaminare în acest sens. Nicio transmisiune pe internet nu este 100% sigură, de aceea orice informaţie transmisă prin e-mail implică riscul utilizatorului.
Termenii şi condiţiile referitoare la acest site sunt guvernate de legea română. Orice litigii decurgând din utilizarea site-ului sau în legătură cu acesta vor fi vor fi supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti din România.
Numele şi logo-ul Asociației Campioni pentru inimi
Numele şi logo-ul Asociației Campioni pentru inimi sunt proprietatea exclusivă a Asociației Campioni pentru inimi, marcă înregistrată la OSIM. Folosirea neautorizată a acestora este interzisă. Acestea nu pot fi copiate sau reproduse fără permisiunea scrisă a Asociației Campioni pentru inimi.
Drepturi
de proprietate intelectuală
Conţinutul site-ului www.inimidecampioni.ro este protejat de Legea 8/ 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Toate materialele integrate în acest site sunt proprietatea intelectuală a Asociației Campioni pentru inimi. Aceste materiale pot fi copiate sau reproduse numai cu menţionarea sursei (Asociația Campioni pentru inimi). Utilizarea fotografiilor este permisă numai cu acordul scris prealabil al Asociației Campioni pentru inimi.
Donaţii
Prin intermediul site-ului www.inimidecampioni.ro se pot face donaţii online. Donatorul are posibilitatea să selecteze suma pe care doreşte să o doneze. Suma donată se retrage de pe cardul bancar indicat de utilizator.
Suma pe care o va direcţiona va fi folosita de către Asociația Campioni pentru inimi pentru a ajuta copii proveniti din familii defavorizate.